Ai un contract care îți permite să lucrezi de la distanță. Ți-ai organizat viața în jurul lui. Apoi primești un e-mail: „începând de săptămâna viitoare, trebuie să vii la sediu mai multe zile pe săptămână.”
Sediul este în alt oraș. Deplasarea presupune drumuri lungi, cazare și cheltuieli pe care salariul tău trebuie să le absoarbă. Termenul este scurt. Explicația sună cât se poate de superficial: „integrare în echipă”, „sprijin”, „îmbunătățirea performanței”.
- Dar unde se termină organizarea legitimă a activității și unde începe presiunea?
Nu orice revenire la birou este un abuz dar nici orice e-mail al angajatorului este suficient pentru a schimba unilateral ceea ce ai semnat deja.
Telemunca negociată nu este o favoare care poate fi retrasă după bunul plac de angajator. Legea nr. 81/2018 stabilește că telemunca se bazează pe acordul de voință al părților și trebuie prevăzută expres în contractul individual de muncă sau într-un act adițional. Același act normativ cere ca documentul contractual să reglementeze perioada și/sau zilele în care salariatul lucrează într-un loc de muncă organizat de angajator.
Prin urmare, dacă telemunca a fost convenită contractual, nu mai vorbim doar despre o facilitate acordată informal de manager. Vorbim despre condițiile în care părțile au acceptat să desfășoare raportul de muncă.
Regula modificării contractului prin acordul părților, prevăzută de art. 41 din Codul muncii, trebuie citită împreună cu art. 5 alin. (1) din Legea telemuncii, care trimite expres la condițiile de modificare stabilite de Cod. Prin urmare, angajatorul nu poate modifica unilateral condițiile de muncă stabilite prin contract doar pentru că a decis că, de acum înainte, preferă ca salariatul să lucreze de la sediu.
Dacă telemunca a fost stabilită prin acordul ambelor părți, și retragerea acestui regim presupune, ca regulă, un nou acord. Faptul că angajatorul își schimbă ulterior opțiunea privind modul de organizare a muncii nu transformă automat dreptul contractual al salariatului într-o facilitate pe care acesta o poate retrage unilateral. Altfel spus, schimbarea unei condiții asupra căreia părțile au convenit nu se produce prin simpla comunicare a unei noi reguli de către angajator.
Ca atare, explicațiile de genul „Te putem chema oricând la sediu” nu înseamnă neapărat „Putem schimba întregul regim de lucru”. Dacă părțile au convenit prezențe pentru anumite scopuri, trebuie verificat dacă solicitarea angajatorului urmărește realmente acele scopuri sau schimbă, în substanță, distribuția muncii între sediu și telemuncă.
Întrebările relevante în acest caz sunt concrete: ce activități impun prezența, cât durează, cât de des au loc și care este legătura dintre ele și programul cerut? Punctul de plecare rămâne documentul semnat, deoarece legea cere tocmai reglementarea contractuală a prezenței la sediu.
Mai mult decât atât, toate aceste aspecte trebuie analizate și din perspectiva obligației de bună-credință. Art. 8 din Codul muncii impune ca relațiile de muncă să se bazeze pe consens și bună-credință și presupune informarea și consultarea reciprocă a angajatorului și a salariatului, în condițiile legii și ale contractelor colective.
O schimbare cu efecte importante asupra deplasării și organizării vieții personale trebuie analizată și din această perspectivă. De aceea, atunci când simți că regulile se schimbă pentru a te determina să cedezi, nu trebuie să alegi între a te conforma sau a demisiona.
Poți cere explicații. Poți formula obiecții. Poți sesiza. Poți contesta. Poți să îți aperi drepturile iar dacă ai suferit un prejudiciu, lucrurile nu se opresc la constatarea unei nedreptăți. Legislația muncii a evoluat considerabil în această materie. Astăzi există mecanisme juridice prin care salariatul se poate apăra, poate solicita încetarea conduitei abuzive și, atunci când sunt îndeplinite condițiile legale, poate obține repararea prejudiciului suferit, inclusiv prin acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile materiale și morale.
Așadar, nu trebuie să accepți ca presiunea să devină normalitate. Informează-te, păstrează dovezile, cere respectarea contractului și, atunci când este necesar, apără-ți drepturile.




