ANAF poate verifica conturile bancare. Adevărata problemă nu este dacă le verifică, ci în ce condiții o face și cât de pregătit este contribuabilul când începe controlul.
Ideea că autoritatea fiscală „vede tot” a devenit aproape un reflex colectiv. Dar între puterea de a verifica și libertatea de a acționa fără limită este o diferență uriașă. ANAF poate cere informații despre conturi, rulaje, tranzacții și sursa unor sume, însă numai în cadrul unei proceduri legale de control, executare sau verificare fiscală. Nu orice sumă încasată în cont înseamnă automat problemă fiscală și nu orice transfer mare înseamnă evaziune.
Semnalul de alarmă apare, de regulă, atunci când există diferențe mari între veniturile declarate și cheltuielile reale, când apar tranzacții repetate fără justificare fiscală sau când banii nu pot fi explicați coerent. Aici se face diferența între o situație clară și o vulnerabilitate serioasă. Nu transferul sperie, ci lipsa documentelor. Nu suma produce automat consecința, ci imposibilitatea de a demonstra de unde vine și ce reprezintă.
Mulți se tem de banii primiți din partea familiei, din partea rudelor sau apropiați. În realitate, nu orice sumă intrată în cont este venit impozabil. Donațiile, sprijinul financiar între membrii familiei, restituirea unui împrumut sau anumite transferuri ocazionale pot avea justificări perfect legale. Problema începe în ziua în care ANAF întreabă, iar contribuabilul nu mai are nici explicația, nici actele.
Ceea ce se cunoaște mult mai puțin este că și contribuabilul are drepturi. Are dreptul să știe ce tip de control se face, ce perioadă este verificată, ce documente sunt cerute și care este baza legală a procedurii. Are dreptul să prezinte explicații, contracte, extrase, înscrisuri, dovezi de împrumut sau acte de donație. Are dreptul să îi se ofere un termen rezonabil pentru a prezenta înscrisurile și explicațiile necesare. Are dreptul la confidențialitate și la folosirea datelor sale doar în cadrul legal și bineînțeles, are dreptul să conteste măsurile dispuse împotriva sa.
La fel de important este faptul că măsurile ANAF nu sunt definitive doar pentru că au fost emise. Dacă autoritatea stabilește obligații fiscale suplimentare, emite decizii de impunere, aplică accesorii, dispune măsuri de executare sau recalifică anumite operațiuni, contribuabilul are dreptul să reacționeze. Există calea contestației administrative și, ulterior, controlul instanței. În practică, foarte multe situații se agravează nu pentru că poziția contribuabilului ar fi neapărat greșită, ci pentru că reacția vine prea târziu sau nu vine deloc.
Cea mai mare greșeală este ignorarea notificărilor. În fiscalitate, tăcerea nu protejează. Tăcerea poate duce la estimări fiscale, penalități, executare silită și blocarea conturilor. De aceea, conduita corectă nu este panica, ci reacția rapidă, calmă și documentată. Citește ce ți se cere. Răspunde la timp. Nu improviza. Nu ascunde. Nu trata un control fiscal ca pe o simplă formalitate.
ANAF poate verifica dar și contribuabilul se poate apăra. În mod legal. În mod inteligent și la timp, iar în multe cazuri, diferența dintre un control gestionabil și un dezastru fiscal stă într-un singur lucru: capacitatea de a explica proveniența banilor înainte ca autoritatea să tragă propriile concluzii.