SALARIUL COMPENSATORIU: SPRIJINUL FINANCIAR PE CARE NU TREBUIE SĂ ÎL RATEZI!

  • Home
  • BLOG
  • SALARIUL COMPENSATORIU: SPRIJINUL FINANCIAR PE CARE NU TREBUIE SĂ ÎL RATEZI!

Ți s-a propus încetarea contractului de muncă „de comun acord”, în schimbul câtorva salarii compensatorii?

Aceasta este o practică frecventă în mediul privat, dar puțini salariați știu ce presupune, cum să negocieze și mai ales ce drepturi au în realitate.

Indiferent de domeniul în care lucrezi, pot apărea situații neprevăzute: desființarea postului, restructurări interne, insolvență sau renunțarea la colaborări. În aceste cazuri, salariul compensatoriu poate fi un sprijin real pentru perioada de tranziție către un nou loc de muncă.

Ce este salariul compensatoriu și în ce situații ai dreptul la el?

În România, legislaţia care prevede cele mai multe detalii despre salariile compensatorii este Codul Muncii.

Pentru a înțelege când și de ce se acordă salariile compensatorii, este important să analizăm mai întâi situația concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului, întrucât aceasta reprezintă principalul context în care pot fi negociate aceste drepturi.

Așadar, observăm că prevederile articolului 65 din Codul muncii stabilesc următoarele: „(1)Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătura cu persoana acestuia. (2) Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.”

În cazul concedierii unui salariat pentru motive care nu stau în puterea și responsabilitatea acestuia, angajatorul poate să ofere o compensație. În legătură cu acest subiect, legiuitorul a stabilit în baza prevederilor articolului 67 din Codul muncii, următoarele aspecte: „Salariaţii concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a şomajului şi pot beneficia de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil.”

Cu toate acestea, chiar și în afara contextului unei concedieri pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorul poate oferi salarii compensatorii în situația în care propune încetarea contractului individual de muncă prin acordul părților, fără a mai parcurge procedura de desființare a postului.

📌 Important: În mediul privat, acordarea salariilor compensatorii nu este obligatorie prin lege, dar dacă este stipulată în documentele oficiale de angajare, angajatorul trebuie să respecte obligațiile asumate în baza Regulamentului de Ordine Interioară, Contractului individual de muncă și Contractul Colectiv de muncă.

De ce să NU accepți o încheiere „amiabilă” fără o negociere prealabilă?

Mulți angajatori vin cu propunerea de încetare prin acord și oferă, la schimb, două-trei salarii compensatorii. Tentant? Poate…însă fără o negociere atentă s-ar putea să accepți mai puțin decât meriți.

Negocierea salariilor compensatorii poate face diferența între o despărțire dificilă și o tranziție liniștită. Cu cât ești mai bine informat, cu atât ai mai multe șanse să obții o compensație justă.


Pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru a beneficia de salarii compensatorii cât mai avantajoase:

  • Analizează cu atenție documentele de angajare:

Verifică dacă în contractul de muncă, regulamentul intern sau contractul colectiv există clauze privind plata salariilor compensatorii. Dacă da, aceste prevederi sunt obligatorii pentru angajator.

  • Interpretează corect ce scrie:

Uneori, limbajul juridic este ambiguu. Pentru a înțelege exact la ce ai dreptul și cum se poate aplica în cazul tău, este bine să consulți un avocat specializat în dreptul muncii. Acesta te poate ajuta să construiești o strategie de negociere și să obții suma maximă posibilă.

  • Negociază deschis, dar informat:

Chiar dacă salariile compensatorii nu sunt impuse de lege în privat, nimic nu te împiedică să le soliciți. Dacă nu sunt menționate în niciun document oficial, poți purta o negociere individuală cu angajatorul. Ideal ar fi să se încheie cu un act adițional la contractul de muncă.

  • Fii pregătit pentru orice scenariu:

Desființarea postului nu înseamnă sfârșitul carierei tale, dar poate reprezenta un moment critic. De aceea, salariile compensatorii pot fi esențiale pentru stabilitatea ta financiară și pentru a-ți permite să îți cauți un nou job în condiții optime.

Concluzie: Salariul compensatoriu este dreptul tău. Nu îl ignora!

Dacă te afli într-o situație de concediere sau ți se propune o încetare prin acord, nu accepta fără să știi ce drepturi ai. Informează-te, consultă un avocat, și negociază! Un salariu compensatoriu corect te poate ajuta să treci mai ușor peste acest moment și să faci pasul următor în carieră cu încredere.

👩‍⚖️ Pentru asistență juridică profesionistă, echipa noastră îți stă la dispoziție.

Articol redactat de avocat Hedeșiu Ioana

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *