Când munca te ruinează: Instanțele recunosc stresul psihic sever!

  • Home
  • BLOG
  • Când munca te ruinează: Instanțele recunosc stresul psihic sever!

Tulburarea de stres post traumatic este o consecință a unor fapte de hărțuire psihologică și NU poate fi considerată o simplă consecință ce derivă dintr-un raport de muncă normal, mai ales atunci când degradarea psihică este constatată de un psiholog.

Tulburarea de stres post traumatic este o afecțiune psihologică gravă, care apare de obicei în urma unui eveniment traumatic semnificativ, precum un accident grav, agresiune fizică sau psihologică, sau expunerea la o situație de risc extrem. Această tulburare poate apărea în contexte profesionale, dar nu este ceva ce se întâmplă de obicei într-un mediu de muncă normal sau sănătos.

De cele mai multe ori, modul degradant în care s-au desfăşurat relaţiile de muncă pe o perioadă lungă de timp, sunt aspecte care conduc în mod indubitabil la afectarea stării psihologice, fiind de natură a confirma existenţa prejudiciului moral resimţit de persoanele salariate.De altfel, este recunoscută în mod unanim, influența factorilor de muncă inclusiv asupra vieții de private, de familie.

Mai mult decât atât, toate acţiunile subsumate încălcării dreptului la onoare pot determina o stare de insecuritate și stres, cu consecințe directe asupra drepturilor protejate de art. 252 din Codul Civil, în special, demnitatea și viaţa privată, în toate dimensiunile sale sociale și familiale, în accepțiunea autonomă dată de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, este interzis ca angajatorul să săvârșează abuzuri sub pretextul „exigențelor locului de muncă”, întrucât aceste practici ale angajatorilor, devenite contrare principiilor de demnitate umană și protecției drepturilor fundamentale, au început să fie sancționate de instanțele de judecată!

În ceea ce privește jurisprudența română, instanțele au stabilit că tulburarea de stres post traumatic nu poate fi considerată o simplă consecință a unui raport de muncă normal (Curtea de Apel București-Decizia nr. 2522/2021). Degradarea psihică trebuie să fie constatată de un specialist, precum un psiholog și să aibă o legătură directă cu activitatea profesională desfășurată. Astfel, pentru a beneficia de drepturile legale asociate, este esențial ca persoana salariată să prezinte dovezi clare ale legăturii cauzale între activitatea profesională și apariția tulburării.

Este important de menționat că legislația română privind sănătatea și securitatea în muncă impune angajatorilor obligația de a asigura un mediu de lucru sigur și sănătos, inclusiv prin identificarea și gestionarea riscurilor psihosociale. În cazul în care un angajat dezvoltă tulburare de stres post traumatic datorită condițiilor de muncă, angajatorul poate fi considerat responsabil și poate fi obligat să ofere compensații sau măsuri de reabilitare.

În România au fost implementate recent modificări legislative semnificative privind hărțuirea morală și discriminarea la locul de muncă. La data de 3 februarie 2025 a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern nr. 27/2025, care aduce schimbări importante în Metodologia privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă.

Articol redactat de avocat Hedeșiu Ioana

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *